Piatra Verde. Muntele care poartă chipul unui dac adormit

Cum cobori spre Slănic, înainte să vezi lacurile sau Muntele de Sare, ceva îți atrage privirea din depărtare: o înălțime îmbrăcată într-un verde ciudat, cum nu mai întâlnești pe alte dealuri. Nu e verdele ierbii, nici al pădurii. E verdele pietrei. Îi spunem Piatra Verde — sau, cum îi mai zic slănicenii, Muntele Verde. Și, deși stă modest deasupra stațiunii, e poate cel mai vechi și mai tainic martor al acestor locuri.

O piatră venită din foc

Verdele acesta are o poveste care începe cu milioane de ani în urmă, când vulcanii scuipau cenușă peste apele puțin adânci de aici. Cenușa s-a așezat strat peste strat și, cu timpul, s-a prefăcut în tuf vulcanic — o piatră ușoară și rezistentă, de un verde aparte. Straturile ei ating și cincizeci de metri grosime și se întind pe aproape cinci kilometri. Este singurul loc din tot județul Prahova unde se găsește această piatră verde. Un dar geologic pe care Slănicul îl poartă la vedere. Iar culoarea nu stă locului: după ploaie, verdele se aprinde și devine mult mai adânc, ca și cum muntele ar respira.

Puțini știu ce piatră neobișnuită este aceasta. E un tuf bogat în zeoliți, cu o însușire rară: absoarbe și reține substanțele din jur. Tocmai de aceea, praf din acest tip de rocă a fost folosit după catastrofa de la Cernobîl, presărat pe terenuri și pășuni ca să curețe solul de urmele radioactive. O piatră care, la propriu, vindecă pământul.

Dacul Adormit

Dar cea mai frumoasă taină a muntelui abia acum începe. Cine privește crestele Pietrei Verzi dintr-un anumit unghi vede, deodată, un chip. Un profil de om, dăltuit de vânt și de ploi în piatra verde: fruntea, nasul, bărbia — toate acolo, limpezi. Cei care l-au descoperit și fotografiat întâi i-au spus Dacul Adormit, fiindcă fața aceasta seamănă izbitor cu chipul regelui Decebal, așa cum e înfățișat pe Columna lui Traian.

E un fel de sfinx verde al Prahovei, frate mai puțin cunoscut al celui din Bucegi. Nimeni nu l-a sculptat — l-a făcut natura singură, răbdătoare, în mii de ani. Și tot ea, din păcate, îl poate șterge: piatra e fărâmicioasă, iar vântul și ploile o macină necontenit. De aceea, dacă vrei să vezi chipul dacului cu ochii tăi, e bine să nu amâni prea mult. Sunt povești pe care natura le spune o singură dată.

Un munte cu cetate

Poate că nu e o întâmplare că muntele poartă chip de dac. Căci, cu peste două mii de ani în urmă, aici, sus, a existat cu adevărat o cetate dacică. Nu e de mirare: la doar doisprezece kilometri, la Coțofenești, s-a găsit vestitul Coif de Aur, semn al unei căpetenii puternice. Pe Piatra Verde, arheologii au scos la lumină topoare de piatră șlefuită, ceramică neagră cu ornamente, râjnițe pentru măcinat — urmele unei vieți vechi, adunate azi la muzeul din Vălenii de Munte.

Geto-dacii de aici aveau o bogăție căutată în toată lumea veche: sarea. Cu ea făceau negoț până dincolo de Dunăre, iar dovada o dau monedele grecești și macedonene găsite pe pământ slănicean. Cea mai veche este o drahmă din secolul al IV-lea înainte de Hristos, purtând chipul zeiței Atena și numele lui Alexandru cel Mare. Un nume uriaș al istoriei, ajuns aici, în urma sării.

Floarea care înflorește de 1 Mai

Pe coasta de miazănoapte a masivului crește o floare rară, ocrotită prin lege: crinul de pădure, Lilium Martagon. Are o tijă înaltă și mai multe flori roz-mov, în formă de cercel, cu petalele răsucite ca niște mici felinare. Este singurul loc din Slănic unde mai poate fi găsit — motiv pentru care, în 1982, aici s-au înființat două rezervații, una geologică și una botanică, menite să apere deopotrivă piatra verde și floarea. Crinul de pădure înflorește chiar la început de mai, ca și cum ar vrea să întâmpine primăvara pe cel mai frumos munte al orașului.

Vino sus, la ceasul apusului

Dacă vrei să înțelegi Slănicul dintr-o singură privire, urcă pe Piatra Verde. De sus se deschide, ca într-o baladă, toată valea — casele, dealurile, lacurile care sclipesc. Iar la ceasul când soarele coboară, priveliștea se aprinde și piatra verde pare că prinde viață.

Poți ajunge sus pe șosea, prin Groșani, pe drumul care leagă Slănicul de Vălenii de Munte. Sau, dacă vrei o poveste adevărată, călare — centrul de echitație din localitate te poate duce pe cărări ocolite până în inima Muntelui Verde.

Vino, deci. Urcă încet, pas cu pas. Atinge piatra venită din foc, caută floarea rară printre ierburi, privește chipul dacului adormit în stâncă și așteaptă apusul. Vei pleca de pe Piatra Verde cu sentimentul că ai stat, o clipă, de vorbă cu însuși începutul Slănicului.