Baia Verde. Apa care a luat locul minei

Este un loc pe care îl observi, fără a bănui ce ascunde. Iar la Slănic, la doar câțiva pași de centru, trei lacuri verzi te așteaptă tocmai cu o astfel de taină.

Le spunem Baia Verde. Stau aliniate ca trei oglinzi liniștite, atât de aproape de inima orașului încât ai putea ajunge la ele aproape fără să-ți dai seama. Și totuși, când le vezi întâia oară, te oprești. Apa lor nu seamănă cu nicio altă apă. E verde — de la verde-gălbui până la verde-închis — un verde adânc, mineral, care nu vine din cer, ci din pământ.

Pentru că, vezi tu, aceste lacuri nu au fost săpate de vreun râu. Au fost săpate de oameni.

Cu peste două sute de ani în urmă, aici se tăia sare. Coborai în adânc cu crivacul, o roată uriașă de lemn pe care o învârteau caii, și scoteai sarea de la o sută de metri sub pământ. Ciocănași și măglași munceau jos, în întuneric, pe scări de frânghie, cu lumânări care, dacă se stingeau, însemna că aerul s-a „stricat” și trebuie ieșit la lumină. Apoi, într-o zi, ocnele au fost părăsite. S-au prăbușit în ele însele. Iar ploaia și izvoarele au umplut, încet, golul lăsat în urmă.

Așa s-au născut lacurile. Apa a luat locul minei. Și fiindcă malurile sunt din sare curată, apa s-a făcut verde și grea, atât de sărată încât te ține la suprafață fără niciun efort. E printre cele mai sărate ape din tot Slănicul — și, după Grota Miresei, cea mai limpede.

Stai pe mal și privești. Și-ți vine greu să crezi că peste această liniște a trecut, cândva, și un nume mare al lumii. Se spune că sarea de aici ajunsese vestită până departe, că auzise de ea chiar Napoleon. Iar în 1811, ar fi fost trimis la Slănic, după sare pentru armatele franceze, nimeni altul decât Stendhal — marele scriitor, pe atunci comisar de război. Legenda n-a fost dovedită niciodată pe deplin. Dar plutește și ea peste aceste ape, ca o umbră fină, gata să te facă să zâmbești.

Astăzi, locul acela de trudă și întuneric s-a făcut loc de tihnă. Cele trei lacuri au devenit un colț de agrement unde turiștii vin să se relaxeze, să se odihnească la soare și să se lase purtați de apa sărată. Pentru că apa de la Baia Verde nu e doar frumoasă la privit — este și binefăcătoare. Bogată în sare și minerale, ea alină trupul, descarcă oboseala și dăruiește acea stare de ușurare pe care numai apele sărate ale Slănicului o știu da. Vii pentru priveliște și rămâi pentru felul în care te simți după.

Iată ce e Baia Verde: nu doar trei lacuri frumoase, ci trei povești adunate într-un singur loc. Truda celor care au tăiat sarea. Răbdarea apei care a venit după ei. Și o legendă care refuză să se scufunde.

Vino să le vezi. Petrece aici zilele toride de vară, atinge apa verde și grea, lasă-te purtat de ea și simte cum oboseala se topește. Vei pleca odihnit — și cu sentimentul ciudat și frumos că ai stat de vorbă cu un loc care, sub luciul lui verde, ține minte totul.

Te așteaptă în mijlocul Slănicului. Mai aproape decât crezi.